Cum arată astăzi actrița “Fefe” din Inimă de Țigan!

0

Am regăsit-o pe Adina Galupa la Los Angeles printre coloanele din fața muzeului LACMA mai tânără ca niciodată, unde a mărturisit ce presupune drumul unui actor român de la București într-un film la Hollywood.

 

E departe de a fi ajuns acolo unde și-a propus, dar e limpede că Los Angeles-ul îi priește.

 

„Câteodată și mie mi se pare când mă uit la TV că am o altă strălucire și poate e adevărat. Beau multă apă… Suntem în California, e soare tot timpul, dacă ai grijă de tine n-ai cum să nu arăți bine. Înainte mă duceam la sală, acum merg la Yoga în fiecare zi. Am descoperit Yoga aici, m-a dus un prieten și la început nu mi-a plăcut deloc pentru că fac Hot Yoga, care înseamnă saună și Yoga în același timp. Mi s-a părut oribil la început. Acum însă îmi place cel mai mult dintre toate felurile de sport pe care le-am practicat.”, povestește Adina.

 

„Am plecat în L.A. la sfârșitul anului 2015. Ce mi s-a părut la momentul respectiv a fost că-mi atinsesem personal un fel de limită creativă, artistică. Fusesem în piese de teatru, am făcut televiziune, am făcut și film. Și mi se părea că nu pot progresa, mi-am dat seama că aici pot vedea un nou mod de a percepe actoria. Aici oamenii lucrează cu totul altfel, industria e cu totul diferită, normele sunt diferite. Aici mi s-a demontat absolut tot bagajul de cunoștințe cu care venisem din țară și a trebuit s-o iau de la zero.”

 

„La început mi-a plăcut enorm de tare L.A., după care foarte curând nu mi-a mai plăcut absolut deloc. Pe lângă faptul că nu prea cunoșteam pe nimeni, lumea de aici se conectează diferit. Au un alt mod de a socializa, care mie îmi era total străin și mi-am dat seama că mi-e foarte greu să mă integrez în societate. Am venit aici la un prieten, dar în rest nu cunoșteam pe nimeni și mi-a fost foarte greu, pentru că nu aveam pe cine să sun zile și zile întregi ca să mă întâlnesc cu acea persoană la cafea și să mai schimb o vorbă. Dar nu m-am gândit niciodată să revin în țară pentru că nu mi-am dat seama că dacă mă întorc regresez, pentru că eu am venit aici ca să învăț lucruri noi.”, ne-a spus Adina.

 

„Primul pas a fost să merg la un miliard de întâlniri cu tot felul de agenți, talent manageri din industrie, în speranța că îi conving să le placă îndeajuns de mult de mine încât să mă angajeze – lucru care iar a fost o lecție, pentru că, din 15 miliarde de întâlniri, nu s-a materializat niciuna. Pentru că trebuie să înțelegi că aici toți, din toate colțurile lumii, vin pentru același vis. Și atunci mi-am dat seama că eu nu sunt cu absolut nimic specială. Le-am zis: Da, dar eu în România am făcut un film. Așa, și? Da, dar eu în România am făcut un serial. Așa, și? Nimeni nu dă doi bani pe asta. Toată lumea te întreabă: Da, dar aici ce ai făcut?”, ne-a mărturisit cu sinceritate Adina.

 

Imagini pentru adina galupa

 

Imagini pentru adina galupa

 

Imagini pentru adina galupa

 

Imagini pentru adina galupa

 

 

Imagini pentru adina galupa

Sursa

Share.

About Author